joi, 14 noiembrie, 2019
versurile mele

versurile mele

Versurile mele,

precum reflexia stelelor

în apele mărilor: copii.

nimic de la mine – totul dăruit (furat?).

 

Ca o ploaie – versurile mele.

Frumuseţea lor stă în puterea ta de a te mira,

în credinţa ta în frumos şi adevăr.

Vor rodi seminţele tale?

 

Nu te aştepta să-ţi spun ceva nou,

(totul a fost spus, deja)

sau să-ti dăruiesc frumuseţe – o vei descoperi în tine

(pretutindeni este).

Pentru a spune ceva nou

ar trebui să inventez cuvinte. (le-ai înţelege?)

Nu te aştepta la coerenţă

şi mai ales la logică;

iar dacă doar asta te interesează,

poţi nici să nu mă mai citeşti.

Dar nu uita: ce simţi acum e doar o stare.

(sunt multe stări în felul tău de a fi,

în universul tău).

 

Mi-ar plăcea să fiu o oglindă

în care cerul se oglindeşte,

o oglindă în care fiecare pe sine se regăseşte.

(nu-i mare lucru să fii o oglindă,

dar mie mi-ar plăcea).

 

P.S.:

Chiar şi în aceste rânduri îţi poţi descoperi lumina.

Trebuie să ştii, numai, când să le citeşti.

N-au mereu acelaşi efect.

 

Nu căuta să descoperi mai mult decât am vrut să spun!

se încarcă...

Despre calin17

avatar

Răspunde

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>