joi, 21 noiembrie, 2019
Prima pagină / Poezii despre Natură / Șairam și legea junglei

Șairam și legea junglei

 

O seară toridă se naște vremelnic
Iar luna de roșu aprinde scântei.
Când mama bolnavă se luptă amarnic
Pătrunde în viață Șairam, pui de lei.

O, biată făptură, orfană rămasă
Crescută la sânul altei leoiace,
Împinsă de puii ai mamei odrasle.
Când regele leu a zis, se și face.
 
Pe-o parte hrănită, pe alta uitată
Șairam se învață să stea la distanță.
E doar renegată, mai neimportantă,
Vânează de mică, cu mare speranță.

Visează s-ajungă în timp, altă haită,
De alți alți lei stingheri și singuri ca ea
Iar într-o seară se lasă purtată
De simțuri, de foșnet, de noaptea cea grea.

Prin bezna savanei pândește o fiară,
șairam se trezește străpunsă de colți.
Iar blana-i frumoasă ca raza de soare
Pătată-i acum de sânge și bălți.

Se zbate amarnic. Instincte febrile
Doar luptă-ntre gheare, zadarnic destin.
Aproape e oarbă și mușcă-neștire
S-ajungă în viață departe de chin.

Apar și trei lei, mai tineri, mai fragezi,
Cea care lovise era mamă lor.
Șairam reușește strâmtorii să scape
Azi-apoi își izbește privirea în gol.

Ah, răgetul falnic savana apasă
Renaște prin sânge vărsat, vânator.
Când fiara atacă, atunci se și naște
Instinct de-apărare, un nou prădator.

Puii se sperie, Șairam se retrage
Lăsând-o în urmă pe mama turbată.
Iar de acum nici nu mai trage
Să caute haită de gheare aflată.

Se crapa de ziuă. Șairam se oprește.
Începe să-și lingă o rană deschisă.
Iar când s-ațipească, departe zărește
O siluetă zveltă, de intrigi menită.

Ar vrea să dispară, ar vrea să și vină
O altă făptură să fie cu ea.
De teamă, răcnește cu glas de felină
Dar leul cel tânăr deja ajungea.

Se lasă pe spate, apoi se răstoarnă,
Cu greu se ridică spre-a-ntâmpina.
Amenință-n privire și cu furie toarnă
Toată durerea, tot ce-o cutremura.

Leul se-oprește la cinci pași distanță
Privește cu-atenție mișcările ei,
Apoi se așează. E plin de speranță
Șairam se liniștește și-ascunde colții grei.

Răpusă de durere, după priviri complexe
Adoarme obosită sub ochii celui nou.
Când pleapele-și deschide, alăturea găsește
O pulpă de gazelă zăcea sub botul său.

Din prim instinct se-nfruptă din carne și din sânge
Apoi îl cată-n jur pe bravul pețitor
Iar când nu îl zărește, de-a roata-ncepe-a merge
Parcă dansând o taină a leilor amor.

Revine pe-nserate, când ea îngreunată
De răni, de amăgire și nouă așteptare
Cu drag visa profund și neîncrâncenată.
Trec zile-n șir și-aduc leoaicei întremare.

Felină fiind de fire, se unduie viclean,
Atrage leul tânăr cu pletele bălaie
Se joacă, îl ațâță. Aproape e uman
Cum se-mpletesc sălbatic, se mângâie-n văpaie.

Acum Șairam vânează și leul se înfruptă.
Au haita lor, din doi, și-un petic de imperiu.
Leul e iubitor și aprig e în luptă
Când multele hiene atacă în asediu.

Din dragoste-ncleștare și din sămânță vie
Stă scrisă legea firii la toții pe pământ.
În pântecul felinei dă floare de pruncie
Șairam renaște iar prin matern legământ.

Dar, vai, nenorocire! Leoaica cea turbată
Cu puii care-acum erau voinicii ei
De foame renunțau la jungle-amanetate
Căci seceta alungă pe lei, spre râuri, văi.

Șairam simte prezența colților ce-odată
Se încleștaseră adânc în carne și în os.
Ah, grea era. Azi iată, slăbită și-ncordată
Prin răgete își cheamă voinicul cel vânjos.

Pe viață și pe moarte se luptă cei trei frați
Cu viitorul tată, mascul feroce, mândru,
Când mișelește, mama, în lipsă de amanți
Încearcă s-o răpună..dar el îi simte găndul.

Leul se năpustește să-și apere consoarta
Când, cei trei frați îi sar cu toții la gâtlej.
Șairam, în neputință, e iar nenorocită
Azi cată să-i surprindă privirea în vârtej.

Flanicul leu o-ndeamnă să se îndepărteze
Să-și ducă puii-n pântec departe de măcel,
Ca sângele-i de viață să nu se-nstrăineze
Perpetuându-i ființa prin gene și prin fler.

O, vai! Nefericita! E mamă și iubită.
Nu poate nici să lupte, dar cum să-l părăsească?
De mică însemnată, orfană, pustiită,
Să piardă pe vecie ce-o viață-o să iubească!

Dar gata! S-a dat legea, destinul le stă scris.
Șairam se-ndepărtează cu inima amară.
S-aștepte și ea moartea îi este interzis,
E viitoare mamă și nu mai e fecioară.

Azi merge, merge, merge. Cât timp și până unde
Nu știe și nu-ncearcă să afle de pe-acum.
Când va simți că-i timpul, pe jos se va întinde
Azi după ce va naște, va ști pe care drum.

Ah, ce minunăție, ce ochișori zglobii!
Stă laptele să curgă, Șairam îi alăptează.
Are doar haita ei, iar ea va urmări
Să crească amândoi. Viața lor și-o cedează.

Cum poate să-i alinte, să-i mângâie pe creștet,
Cu drag să îi hrănească, privindu-i cu blândețe,
Îi amintesc cu drag de leul acum veșted..
Dar bucuria lor o scot iar din tristețe.

Încet, încet, se-anunță timpul spre drumul nou
O cheamă râul rece să își hrănească puii.
O turmă plină ochi de bivoli pe platou
Le va asigură mancarea. Altă scăpare nu e.

Dar greu e să vâneze cornute răzvrătite.
Vlăjgane și în turmă se țin și se adună.
Zi după zi încearcă, ia aminte
Pândește încordată un bivol să răpună.

Când într-o zi aleargă un june rătacit
O bivoliță-apare și-njughie pe la spate.
Șairam e disperată și repetat, succint,
Atacă, se retrage..atacă pe-altă parte.

S-o vezi cum nu renunță și-nșfacă micul bivol!
Apoi amenințată de coarnele-ascuțite
Dă un ocol strategic și-așteaptă-n gol, domol,
Să prindă noi ocazii cu gust de reușite.

În luptă, două mame dau tot ce-au mai puternic
Una să își salveze unicul ei odor,
Alta să își hranească pe cei doi pui, mai trainic.
Stă scrisă legea junglei: se apără, ucid, sau mor.

Înfrântă, se întoarge la puii săi cei fragezi.
Nici astă seară nu le-a adus nimic.
O prind de coadă, de urechi. Sunt tot mai ageri.
Azi încontinuu îmbărbătând-o, pe gât o ling.

Șairam din nou vânează. E seara mult prea lungă.
De nu se va hrăni, nici lapte nu va da.
Perseverent vânează, asiduu stă la pândă.
Pe viață și pe moarte acum se va lupta.

Aproape reușește să îi străpungă pulpa..
Dar, vai! Ce se aude? Un scâncet de pui lei.
Când capul își ridică, pe dat’ zărește-aripa
Un răpitor de sus, atacă puii ei!

Aleargă-ntr-o suflare spre cuibul părăsit,
Din doi, unul pierise și urmă de el nu-i.
Cu mult îndurerată se-apropie grăbit
De celălalt rămas și prinde ceafa lui.

Îl duse-așa un timp, puiul îi suferea.
Îl linge peste tot, îi caută pricina.
Plăpânda lui coloană acum ruptă era..
Șairam e sfârtecată! Nu-l mai poate salva.

Îl ia de jos o clipă, o clipă să-l mai țină,
Apoi îl lasă liber, doi pași înaintează.
Se-oprește înc-o clipă, speranță să-i rețină.
El plânge și nu știe că mama îl trădează.

Nu-și mai întoarce capul, pornește înspre râuri.
Puiul se zbate-amarnic! Nu poate să se miște.
De sus, e răpitorul – îi va sfărși destinul
În ghearele de piatră îl prinde mișelește.

Când ultima suflare, în spatele-i, în urmă,
Din pieptu-i străveziu și fraged pui de leu,
Își dă în chin, orfan și părăsit de mumă,
Șairam își descleștează fălcile-i cu greu.

………………………………………..
Un răget fără nume, cumplit, fără de țintă!
Iese turbat, sălbatic, cutremără spre cer.
Să fie oare doar pur instinct de luptă..
Or un reproș amarnic mișeilor de zei?

se încarcă...

Despre ElZorab

avatar
prea tânără pentru aşa ceva...şi-ntineresc!

Răspunde

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>