Gândul dus... doar tresar ! Ce-i privirea sfioasă,

Silueta pe aleea în penumbră spre casă ?

Cântec ritmic, de dans de sanda... toc înalt,

Asortat în delir la ”deux pieces” elegant ?

Totul pare aievea într-o eră a mașinii

Incapabilă încă să străfulgere inimi.

Să mă închin spre suavă făptură de înger

Ce pășește cum bunii... piciorul în sânger ?!

Corpul drept, ca fuior impecabil, înalt,

Mijloc strâns în taior totuși larg, tolerant,

Pas de undă, în pendul, dinapoi înainte

În avansul Eteric, ne oprit... Doamne sfinte...

Doar cobor cu privirea... Fustă liră, elixir,

Copiind lungă coapsă acoladă,  în potir

Glezne fine prelungi ce se înalță în gambe,

Ce fragile, ce drepte, ca picturile-n stambe,

Spre genunchi de priere,  strâmți și lungi, intuiți,

Amintind de gazele;  zbor pe pajiști fierbinți.

Are părul ca pruna, luciul Lunii... cristalul,

Zâmbet tic, băiețește, doar în colț... imortalul.

Ochii umezi și calzi, înmuiere de suflet,

Migdalați, nepătrunși; nici nu sper s-o înduplec.

O îmbiere a  rutinei, nimănui să n-o dai...

Cum cafeaua sau drogul; nu te-oprești să le ai.

Dinții, perle de Arctic între buze prelungi

Desfătare-s.... De e stea ?!  Nu răzbați s-o ajungi.

Vrei ca martor făpturii să  fi pururi mereu;

Păzitor și de corp,  și de lacrimi... de-i e greu.

Te trezești, însă, iute, nici n-ai timp, nu-ți permite

Nici un jind, nici un dor, exprimări potrivite...

Îți răspunde glas fin la întrebare nepusă;

”Am gravat pe inel... o fidelă sedusă.”

Mă întorc din aievea, nod am... lacrimă aștern;

Universul... nu știe cine îl face... etern ?! 

02.04.2010