Nu-i materie viața, este pură energie...

Nașterea-i e amnar, vâlvătaia-i făclie.

Începutu-i fragil, întețitu-i cu  suflul,

Roșu-i este sclipirea, rug îi e începutul.

Vântul nu o doboară, îi dă înalt, o iuțește,

Apa îi este ardoarea, în înec o sfârșește.

Emanația-i suflet, cum fuiorul de fum,

Rece-și are sfârșitul, prin cărbune înspre scrum.

Focul viu, e de tânăr... trosnet dă în scântei,

Zgomotul îl înalță, exploziv în idei.

Mistuirea-i în plin, tot distruge în cale...

Creatoare-i de crimă, topitor de metale.

Calmu-i este final; din făclie vioaie

Alb-cernitul e spuza, crudul lemn îl îndoaie.

Înțeleptul emană pulsu-i intermitent...

Poate naște un altul transferându-l ardent.

Liniștit redevine, caldu-și pierde în vigoare,

Se împrăștie în vânt, rece e, scade... moare.

Va fi doar o amintire- flacăra cărăușă-

Foc și viață se sting... totul este cenușă.

”Energia”-i plecată, pe vecie e dusă !

Reînvierea-i himeră, este doar presupusă.

Este în van încercarea, de întors, reînviat...

La cenușă, cu foc, nu dai viață....A încetat !

06.06.2010