|
Mi-e frică pentru viitorul care-a fost, Când mă afund în cunoștințele incerte; De timpul dus, ce va urma de-un permafrost, Sau de vom arde în vreun sor, încet, în trepte.
Sunt îngrozit de ignoranța de prin școli Neîmpărtășind din știința din străbuni, Uitând de genii; ”dive” făcând idoli Și demiurgi veroși, ”regi” noi, dintre nebuni.
Regret, indiscutabil, timp pierdut Să-nvăț percepte-n loc de experiențe Ce-aș fi avut câștig... Eram mai priceput, Precum bunica -din legende- prin pasențe.
Sunt încă un tomnatic de copil Și-am frica de pieire, într-un zadar; De-a nu trăi realu-n timp util 'ntr-o lume fără mall... doar c-un bazar.
Deplâng, fără de lacrimi, ce va fi, Că-ncep să calculez ani de trăit; Cu gând la buni, ce debitau ”prostii” De gânduri, nesfârșite, de-un sfârșit.
Suntem o umanitate-n cercetare De trecut -un viitor plin mistere- Ce ne-ar fi panaceu de dezlegare La ce nu știm! Ne prosternăm a cere!?
Ne redescoperim, naivi, urmași De culmi, ce-n timp, demult, am fost deja; Ca-ntr-un mister, nesățios atrași De cum era... Și vis ne e la fel, de-a exista!... 22.11.2010
|