Înverșunare-n circumstanțe motivată, Ce se prelinge-n spre străfunduri de abis, Purtată-n hău ascuns, o Iuda, de nezis În machiavelică justificare; lumea-i vinovată. Nemotivat, se tot proclamă ”sentiment”, Lipsită-n fond de orice simț, de suflet; Din om, e-un individ, dușman, într-un răsuflet!... Iubirii-ntre prieteni, păcii, e-un impediment. Credința milenară o repudiază În timp ce-ai noștrii zilei o practică ades -Gratuit, sau când banu-i interes- Ne face viața chin, umanu-l explodează. Nu-și are merit feminin de-apelativ, E doar un subterfugiu de nereușită... E-o gelozie hâdă la dorința-ți izbândită; Draconic exemplar, de anti-creativ. Pentru nu știu, nu fac, sunt prost, e-o cuvertură Și-ades, final pericol, e-o funestă aritmie. N-are respect de adevăr, de științe, este-o alchimie... E josnicul, e inumanul, e mizeria, e URĂ. 09.07.2010