Ce simplu-i să nu-mbătrânim; Doar timpul trebuie oprit Să vindem ce-am agonisit... Săraci să fim, ad interim. Să nu mai știm nimic din școli, Să reînvățăm limbaj din cărți, Să reînviem părinți ce-s morți... Să ignorăm, metehne, boli. Să ne jucăm precum copii De-a mama, tata-ntr-un fânar; Să nici nu știm de calendar, Să discutăm vagi inepții. Să zburdăm iar pe câmp, pe deal, Să nu mai știm d-ora de masă... Fără de griji, de bani, de casă, Să schimbăm viața-n ireal. Timizi, s-avem câte-un sărut Pe-o bancă-n parc, pe după casă, Să umblăm tunși, cu pilea rasă... Să nu dăm la vecini, salut. Putem să fim iresponsabili; Să facem case din nisip, Să umplem străzile în slip... Să fim oricum, imperturbabili. Să ne jucăm cu-ai noștrii fii Râzând de glume infantile; Dormind pe stratul de zambile Cu frunze... plătind datorii. Să ne lungim pe iarba verii Cu ochii duși pe bolta nopții; Să credem meteorii sorții, Să n-avem grija reînvierii. Suflet s-avem, din nou, de îngeri, Să ne luăm timp de cărăbuși. Regine, regi s-avem intruși În vis, real... fără constrângeri. 17.08.2010