TATICUL MEU

Ca ai plecat si m-ai lasat,
Nu esti tu singur vinovat,
Amandoi in viata ati gresit
Si doar eu singur am platit.
Si de aceea ma intreb eu...
Oare,exista Dumnezeu?
Si daca e,de ce nu vede?
Si ale mele lacrimi nu le sterge?
De ce atata ma urasti ?
Si-n toata lumea povestesti ,
Si-o spui fara sa -ti para rau
Ca eu nu sunt copilul tau?
Caci nu e rau atat de mare
In viata mea, sa simt ca doare,
Decat acest cuvant al tau,
  Ca tu "NU" esti tatal meu.
Eu nu cred ca esti un om rau.
Si ma rog la Dumnezeu,
Ca atunci cand iti este greu
Sa vii la mine,tatal meu.
De iertat, te voi ierta.
Dar ce ai spus, nu voi uita,
Fiindca voi fi intrebat mereu,
"Copile, unde este tatal tau?"
Iar tu de o viata ma urasti,
Si nu poti sa ma iubesti.
Nu duce grija, tatal meu
Pentru amandoi iubesc doar eu.
De zici ca nu-s copilul tau
Eu stiu ca esti Taticul Meu,
Si te voi iubi mereu.


Notă medie: Adaugă nota ta
Stefania
13/06/2011
 

 marcheaza ca spam / indecent Raporteaza Poezie
Comentarii (2) Adaugă comentariul tău
Joker        sunt de acord   nu sunt de acord   marcheaza ca spam / indecent   acum 11 luni
Asta cred ca e printre cele mai slabe texte de pe acest site.
E cumva vreo manea? Daca nu, sa stii ca maestrul Guta ar fi incantat sa-ti achizitioneze randurile.
Maria D.        sunt de acord   nu sunt de acord   marcheaza ca spam / indecent   acum 11 luni
Draga fata, ai un suflet atat de generos incat nu-l inteleg nici eu pe tatal tau. Asa sunt oamenii, Stefania, gresesc. Bineinteles ca mai tarziu devin mai intelepti. O sa vezi! :)