Sunt singură, străină în această lume tristă

Unde duşmănie şi invidie peste tot persistă

Tu, Pasăre Măiastră, oare cum călătoreşti?

Tot zburând din ţară în ţară, de cine îţi aminteşti?

Mi-e greu acum, singurătatea mă domină,

Nu pot nici să respir, caut un colţ de lumină.

Doar tu, Ploaie, ce umezi pământul însetat

Eşti leacul sufletului meu cel trist şi-ndurerat.

Lăsând în urmă casa părintească am plecat

În căutarea viitorului, dar m-am înşelat...

Acum străină sunt de tot ce văd în jurul meu

Mă simt ca o hrană în gura flămândă al unui leu.

Mă doare gândul că totul în jur s-a schimbat,

Că dragostea şi binele sunt doar un trecut uitat.

Doar tu, Floare, cu mirosul tău gingaş şi fermecător

Îmi reânvii speranţa de a crede în viitor.

Un viitor unde sentimentele ordonă, iar dragostea îndeplineşte,

Unde dreptatea e justiţia şi prin iertare pedepseşte.

Acolo soarele răsare pentru fiecare

Dându-i vieţii noastre un strop de culoare.

Tu, Pasăre Măiastră, când vei zbura din ţara ta

Să aduci cu tine Ploaia, să-mi mângâie inima.

Tu, Ploaie, când din ceruri te vei revărsa

Să nu uiti să-mi uzi şi Floarea, căci ea e speranţa mea.