SCRISOARE PENTRU DUMNEZEU

Sentimentul acesta ma face sa-nteleg cuvintele neauzite,

care atat de mult timp, tresareau in mine sub forma unui vis,

atat de neanteles si de furibund.

In tot acest timp, am meditat in tacere,

iar el,visul, mi-a raspuns mai apoi.

Simteam ca plutesc, precum se pierde-n timp vocea Ta.

Acum traisc pentru ca stiu ca Existi,

dar sunt atat de slab, incat ochii, ochii se tem sa Te priveasca.

Alerg in toate directiile, dintr-un anotimp in altul,

renasc din pacat si deschid poarta dintre cer si pamant.

Sunt o finta dincolo de toate aparentele,

Tot ce Iti cer este sa fie iubit  omul care sunt, nu omul care se vrea sa fiu.

Tanjesc cand vad pe strada parintii plimbandu-si copii.

Poate pentru ca imi doresc la fel de mult,

sa dau nastere la viata.

Imi aduc aminte discutia avuta cu Tine,

Stiu ca daca nu intorceam capul, nu aveam sa Te cunosc acum.

Am inteles atunci, drumul pasilor neopriti

si viata dincolo de moarte.

Nu am lasat ura sa-mi stapaneasca sufletul

si rautatea sa descatuseze suferinta sorti prin care am trecut.

Viata e un munte pe care urcam, pe drumul  Tau

sau pe cararile nestiute, printre oameni aparent buni,

ascunsi in spatele mastilor care ascund sarutul pacatului.

Sunt constient ca port pe umeri spre judecata, precum asinul,

lacrimile care nu au curs din mila!

Multumesc dimineti la rand pentru lumina zilei,

sperand ca intr-o zi voi reusi sa spal mainile de rugina sufletului.

Pentru moment am trait atat de pustnic, dar gandul?

Mi-ar trebui o viata sa pot atinge distanta dintre doi poli,

dar ma bucur ca trebuie doar sa ma gandesc la Tine

si sa stiu ca-mi Esti atat de aproape.

Maine...voi pasi din nou in aceasta poveste,

nascuta dintr-un adevar.

Stiind ca la capatul ei te voi intalni pe Tine.

 AMIN!