|
De ce cu atâta ușurință spunem mor -Tratând și drama-n superficial- Ne păcălind; luând muribundul în ușor, Crezând că-l vindecăm cu teatral?
De ce cu atâta ușurință ne urâm -Uitând de suferința ce-o produce- Când, fără suflet, amiciții omorâm Și punem dragostei semnul de cruce?
De ce cu atâta ușurință ne mințim, În loc de-un pur și simplu adevăr, Esențial; o viață scurtă să ne ocrotim Neîntinate inimi, în perpetuu-amor?
De ce cu atâta ușurință blestemăm -Pe când perverși ne închinăm la sfinți- Neștiind de crucea, singuri, ce-o purtăm, Că-i pusă-n căpătâi, la dragi părinți?
De ce cu atâta ușurință râdem, plângem, Din falsele lentile de contact Și-n fond, fără regret, inimi le frângem, Trăind prezentul simplului impact!?
De ce cu atâta ușurință chiar murim, Uitați, încă-nainte de-a pleca... Înconjurați de-o lume-n țintirim Ce vrea să-i dai și-atunci, și-a n-o uita!?
De ce cu atâta ușurință ne vrem greul, Ne complicăm, în cercuri, vicioși, Cu scop de-a juca rol, cum Dumnezeul... Tot răstignind, la infinit, neștiți Hristoși!?! 21.11.2010
|