Prin mine
|
|
Te-am simţit
când îmi alergai prin corp,
îmi gâdilai sângele
ce se vărsa alert
peste o pătură plăpândă
de emoţii.
Îmi despicasem
carnea în bucăţi
ca să te găsesc,
sperând că într-o celulă
zâmbetul tău va fi acelaşi
ca-n vremurile când eu
îţi alergam prin corp.
Celulele erau moarte!
Erau ca plămânii unui
fumător, şi doar inima
bătea ca-ntr-o veşnică liturghie,
Dar în a ei cămară
se auzise vocea ta.
Mi-am deschis sufletul
ca orice floare primăvara.
Dând la o parte perdeaua
ce îţi acoperea chipul,
am zărit că tu în sufletul meu
eşti la fel de tânără
ca atunci când te-am văzut
prima dată.
Privisem la tine
Şi aveai păr cărunt,
Privisem înăuntru la mine
erai cu părul brun.
Încercând să te unesc
cu ceea ce ai fost,
te-am scăpat printre degetele mele
îngheţate de timpul ce-a trecut,
Iar astăzi
tu eşti în mine
şi eu în nimeni.
Aş vrea să dau viaţă
la tot ce port în suflet.
|
|
|
|
Joker
12/06/2011
|
|