Te pierd și nu e prima oară, Mă rog să stai și nu e chip... Te-am cunoscut în primăvară; Ca-ntotdeaun-a fost un ”clic”. Ești partea din recent tumult De încercări, valorizantă, Crezând c-a minte-un jurământ Ne face viața trepidantă. Nici nu încerc mai mult să dai, E-ndeajuns, la ce obțin; De-ai fi jurat pe drept, să stai, Mă linișteam, scăpam de chin. E plină lumea de frugale Cu zbor neîntrerupt, de vise, Cu înfruptări, printre escale, Cu infinituri des promise. Doar singur timpul ne discerne Și-ntoarce din pedepse date Când trupul frumuseți își cerne Și pierzi sublimuri câștigate. Să nu-ncerci să cerșești trecut C- ”a fi ”e un... infinitiv; Ce-ai cumulat în petrecut Se scade-n fizic, la activ. 31.07.2010