|
E inuman să te tot lupți cu prostul, -Imunul la gândire, rațiune- Veșnic în ”contemplațiune” De propria-i universală loțiune; Soluția ce-o vede numai el... agnostul.
Cuvintele la el n-au importanță, Oricum nu se cunosc, nu se respectă; Orice-i propui ideea e infectă Și știința-i o creație defectă; Răspunsu-i dos de palmă-n... aroganță.
O viață am trăit cu crez în vorbe De-a ticlui-n retur de înțeles, Dar plan sfârșea adesea în regres; Extaz privit cu lipsă d-interes, Iar sfatul devenea un... ”nas în ciorbe”.
O zi mi s-a deschis profundul craniu Și explicația-i pur puerilă; Că nu suntem cu toți pe-acceași grilă Când fapta-i hărțuire pur labilă Și s-o comunici riști un minim... straniu.
Mă nărui în total inexplicabil Căci prost ce sunt nu pot să înțeleg Cum sute, mii... sunt judecați ”întreg” Și-ades sunt tocmai cei ce totul ”dreg”; E clar, sunt un inept... Ce lamentabil!?!
PS Aveți cumva răspunsul implacabil Sau e deja real inexorabil, Definitiv, parcurs irefutabil!?! 03.03.2011
|