Sunt cu capu-n nori, dar simt sub tălpi pământul,

Martor sunt la ce vrea s-aducă vântul.

Închid ochii şi văd sub ploape marea;

Aici sus întregii lumi îi simt răsuflarea.

Cerul îl ating de-ntind acum o mână,

Vecin sunt cu luna care noaptea e stăpână

Pe pământul de sub tălpi şi-mi spune cum veghează

Sufletele toate care uneori mai şi oftează.

Sub braţul drept ţin munţii cu-ale lor izvoare,

Pădurea e covorul verde de la picioare.

Oceanul este apa cu care-mi spăl eu faţa

Când soarele vesteşte c-a-venit iar dimineaţa.

Sub braţul stâng ţin norii toţi laolaltă

Să nu reverse pe pământ vreodată “baltă”.

Cu capul împing soarele să urce la zenit,

Pe umeri îl sprijin când coboară spre asfinţit.

Cerul este candelabrul luminat de stele

Dar mereu se mai stinge câte una dintre ele.

Vântul uneori este evantaiul pe pământ

Alteori e nebun şi nu-i dorit astfel de vânt.

Văd de-aici de sus o altă lume... ireală,

Dar lumea e aceeaşi precum bolta boreală,

Ei bine, astfel de-nchipuiri sunt anormale

Dar ochii să vadă realităţile normale!