|
Trec anii peste dragii din morminte -S-aștern în pudrerii din stele fine- Chemați din întâmplare-n minți, fără cuvinte, Sau invocați de gazde-n gânduri celestine.
Îi deformăm în minte-n măști uitate Și ne-nchinăm arar în zile faste. Aducem gând d-ofrandă cu celeritate Sperându-ne retur divin din zile caste.
Ne ia un dor nebun de rămași singuri, Ne zboară inima cu nod în gât de lacrimi... Ne-am vrea eroi celești, să câștigăm castinguri; Să-i strângem, suflet fără trup, fără de patimi.
Suntem înmărmuriți de-a lor tăcere Căci tot credeam în farsa de pieire; Dar și atei de-am fi, credem în reînviere... Ni se destramă ultima speranță către nemurire!
Și timp ne trece, peste timp, cu săbii Ce crestături ne lasă-n pielea amintirii... Ne zboară gând la stolul plin de vrăbii Din râsul de copil... la crucile nefirii.
De vii, suntem tot mai ades un suvenir; E multă lumea prăvălindu-se pe noi Plângând... Ne scurgem picuri către cimitir; Torentul existenței către lumea de apoi................. 10.09.2010
|