|
Nu ai noroc, așa ți-e scris să fi proscris la orice joc.
Nu ai un ban și-aduni nimic, câștigi un pic muncind în van.
Nu ai o casă și-ai făcut multe, printre insulte, de mîna-ți roasă.
Nu ai copii și i-ai crescut cum ai putut... iubit să fii.
Nu ai soție, că te-a lăsat, bărbat ratat... și n-o să vie.
Nu ai amici și-ai ajutat, mereu le-ai dat; se-ascund, calici.
Nu ai putere - slăbit de timp, de-un bun răstimp - să faci avere.
Nu ai nici șarm să cucerești nuri femeiești, bătrân jandarm.
Nu ai credință, ce-aveai copil, de lung exil în suferință.
Nu ai nici somn visând să iei din vis idei, să fii, iar, domn.
Nu ai valoare, ești refuzat și-ai încercat viața-n reluare.
Nu ai nimic, te-au uitat toți! Repeți doar sorți... Viața-i un tic! 18.11.2010
|