Lasă-mi doar o fină uvertură,
Loc de-o șoaptă oricât e de mică
Din pastelul ce blând l-ai pe gură...
Să m-aprinzi ca pe-un led în aplică.

Lasă-mi doar din păr o șuviță
Dintr-un fir, nesfârșitul de tine,
Ca s-o gust cu nesaț ca p-alviță
Lipind suflet albit de suspine.

Lasă-mi doar o-adiere d-atingere
Din fiorul din suflu-ți mireasme
Să-mi iau zilelor fade o stingere
Cu grăbire-n spre nopți de fantasme.

Lasă-mi puful ”duvet” de obraz
În însemnu-ți ștrengar de gropiță,
Să-mi sting lacrimi în ea la necaz
Dintre picuri ce-i vărs în suviță.

Lasă-mi perle pe firul de buze
Înroșite-n nespusă priere,
De la sânge de stoarse meduze...
Cum venin ce-amorțește de vrere.

Lasă-mi arcul prelungelor gene
Să-mi agațe aorta-n delir,
Să mă-nec, un bețiv Diogene,
În cald sângele-ți vis de-un potir.

Lasă-mi sparte cristale-n oglinzi
În culori cafenii-n calde tonuri
Ce-n arcan îți dau laț să mă prinzi
Prin pupila-ți neant, citind tomuri.

Lasă-mi locu-ți în finul auz
Rezonând 'n filigram de-un cercel
Să-mi întoarcă nevrutul refuz
De cuvinte ce nu-ți plac de fel.

Lasă-mi simțul suav de parfumuri
Peste freamăt de fine narine
Ce-am cules dintre miile drumuri
Să-ți fac dar... să-ți fiu sursa de bine.

Lasă-mi albul de lebădă, gâtul,
Să inspiri din tot ceea ce simt,
S-am loc unde să mușc cu sărutul...
S-am un semn că-i aivea, nu mint.

Lasă-mi totul ce ești, oh candoare,
Să pot timpul, nu singur să-ndur,
Să-ți fiu firul din glastră, o floare,
Să-ți fiu greier, etern trubadur.

Lasă-mi trupul cu tot sau o umbră,
Să m-ascund de o lume nevrută,
Dar să pot să-mi trec viața, o sumbră,
Să ți-o-nchin... S-o ai în veci renăscută!
21.02.2011