Ce bucurie, am mai trecut un an, încă un an din viață
Și tot va fi, neîndoielnic, ce n-a fost trecutul, tot mai bine,
Plin de noroc, tot mai bogat, mai sănătos, la nesfârșit verdeață,
Flori multe, multe flori și plin de fructe-o s-am mâinile pline.

M-am reîmpobobit c-un cerc, m-am desenat inel din miez,
M-am îngroșat de multe crengi sub coaja ce se sfarmă
Și seva ajunge tot mai greu podoaba, vârfu-mi un trapez
Pe care mă tot urc și-i mai subțire... odată se răstoarnă!?!

Câte artificii am ars și cât m-am răspândit, pierzându-mă-n scântei
Și câte bule mi s-au spart, lucind ’n aromele deșarte de șampanie
Ce-o gust ca pe-o licoare, arar, frugală, tot mă ispitind idei
Ce-alerg la nesfârșit, mă lupt, nu pot să mă dezbar, eternizând campanie.

Și-s tot mai plin, sunt jefuit de daruri, sunt tot o beteală,
Mă gust din toate, nou, parc-a venit sfârșit, la saturație,
Mă tot avânt în sus, dar tot mă-ngrop în rădăcini lângă petală
Ce alta-mi cade, o rup în da și nu, cu amoru-n meditație.

Ah, câte bucurii m-așteptă și-au trecut, multe neatinse,
Câte-am crezut că se înoiesc uitându-le, doar le trecând
Și câte-am să las lumii din dorințele-mi, frumoasele nestinse,
Căci n-ar avea, n-ar ști, s-ar prăpădi, în lipsa-mi, într-un întrebând!...
31.12.2011