Am cunoscut o piatra imensa de timp numai stiuta,

Aflata in marginea unui drum, la poale de munte,

Strapunsa da apa pura si rece, plangea neintrerupta,

Fiind legatura trecutului, ca o trecatoare, ca o punte.

Am cunoscut-o rece ca ghiata, atat de curata si Sfanta,

Am intetes ca e plina de basme si nenumarate povesti,

Am inteles ca e mai batrana ca bradul si intreaga padure

Si ca reprezinta viata ce dainuie peste timp, din veci.

Auzit-am ca in pustietatea padurii, pe timp de vara,

A trecut un print, blestamand padurea cu inima rea.

Zareste izvorul, calare venind, se opreste si coboara,

Ingenuchiaza, se arunca in apa, uita sa se inchine si bea.

Incepe sa strige, sa strige, sa intrebe: De ce? De ce ?

O raza ii se deschide in suflet o usa si incepe sa planga.

Sapa o groapa mare si adanca, apoi planteaza in ea,

Un pui de brad izvorului sa ii fie umbra si iertarea sa.

Auzit-am ca insetata si lovita coboara o caprioara,

Se opreste in dreptul apei si o priveste foarte tematoare.

Se apropie sarmana, pasind incet, incet, incet si bea,

Lasand in urma inflorind miraculos, o galbena floare.

Trec ani si ani de zile peste, trece, trece timpul,

Trec nenumarate ploi, zapezi si arsita de soare,

Dar totusi el insita, curge si fara de moarte este,

Traind o viata vie, o viata Sfanta si nemuritoare.