Imensul, în absolut, duce lipsă-n măsură,
Că nici timp și nici spațiu nu îi sunt etalon.
Suntem duși în neant, unicate-n în natură.
Clipe odată trăim;  ce sunt parte din om. 

Tot ce-i viu, în trăire, e la fel doar odată.
Nu sunt copii de fapte, nici de stat... inerții.
Fiecare moment, e secundă plecată
Și noi naștem doar noi;  pe ai noștrii copii. 

Aventura din timp, este film unicat...
Niciun cadru, paiațe, nu-s aceleași mereu.
Ce-i trecut,  pe vecie în uitare-i plecat;
Precum cal, ce nu poate a se întoarce-n fuleu. 

Repetarea-i himeră;  un eres în credință...
Fostul nu se reia. Tot ce treci, este nou.
Nu contează de-i un bun, de-i un rău, sau de-i ființă.
Orice lucru, la rându-i, în scenariu-i erou. 

Amănunt ori detaliu, nu-s la fel niciodată...
Doar se trec fiecare, la rând expirați.
Și nici zile, ce credem etern;  îs tot o... dată.
Implacabil ne trecem; ieri copii, mâine tați. 

Tot misterul de viață, nu ne batem să-l știm.
Luăm în lene știutul, cum doar noi îl cunoaștem.
Încrezători în oglinzi, zi de zi ne privim
Bucuroși revederii... Am și uitat, cum ne naștem !? 

Ce naivi în păcat !... De cât suntem în viață
Nu dăm merit la clipe; nano timp, neștiut.
Tot ne credem, aceeași, neschimbata paiață
Bănuind repararea;  în viitor... de trecut.
 

Dar nimic nu-i la fel, ce-a fost timp și făcut.
Nici Pământ nu e-n roată, identic... mașină.
Galaxiile, Soare, mai departe se duc.
Molecule în mixer, infinit se combină. 

Prețuim oare fulger, ce se îndreaptă niciunde ?
Existențe finite, ignorând că sfârșesc
Amintiri de prezent, ce devin în secunde,
Un trecut cu sens unic... viitor strămoșesc ?
Suntem plânși, colț în gură, c-un zâmbet; priviții
Din străfundul de negru, sau lumina-n început.
Chiar de pururi am fost  desemnați, noi ”iubiții”;
Creatorul renunță, n-are timp de pierdut . 

Și de nu ne schimbăm-  componenți cognitivi-
Să dăm totul odată, cert știind nereluarea;
Vom sfârși incompleți-  muritori inventivi
De fărâme din timp-  ce-și așteaptă plecarea !

30.04.2010