Impotența redării

Ați fost vreodat' epuizați de frumusețea
Ce-o găzduiți alături zi de zi,
Să nu mai știți părinți și nici copii,
Să nu mai știți c-ați trecut tinerețea?

E straniu, ca-ntr-un gând de masochist,
Dorindu-ți certă exclusivitate
Dar și-a-mpărți-n același timp cu altul, parte,
Ce ai să iubești?... Ești Mefisto și Christ!

De câte ori n-ai regretat norocul
Ce nu-ți dă șansă să expui sublimul,
Să-l vadă o lume-ntreagă... femininul
Când e superlativ și i-ai vrea public locul?!

Cert sunt că ce-i frumos este simbol mândriei,
Căci e-un mister, plăcutul nu-i un viciu;
Finețea, gustul, fizicu-n deliciu,
Se-ngemănează caracterului, moralei, datoriei!

Natura însăși se desparte greu
De frumusețe, veșnica sa parte
Și de un timp naște tot mai frumos, decât dă moarte...
Și-s parte a naturii-n fond... Iubesc frumos mereu!
25.02.2011

Notă medie: Adaugă nota ta
Poet ConsacratModeratorgoeteri
30/10/2011
 

marcheaza ca spam / indecent Raporteaza Poezie
Comentarii (0) Adaugă comentariul tău