Ca să uităm...

Nu se produce de la sine

Chiar dacă gândul ne întoarce.

Eliminăm, ce credem că nu-i bine

Și de e rău, și lacrimă ne stoarce...

Nu o vărsăm..

Să ținem minte...

Ne dăm silința de-a reține tot,

Sau cel puțin dorim o fracțiune

Și insistăm, crezând că alții pot,

Să apelăm la rațiune...

Dar ne dezminte...

O amintire...

E un  mister, de ”clip” incontrolabil

Din mii de aventuri, sau întâmplări banale.

Ce-i important, nu e indiscutabil;

Reții detalii mai puțin reale...

Nu-i retrăire...

Un vis...

E o dorință ce nu poți atinge,

Un ideal, de-a fi, sau material.

Dar e și-un șir de-imagini; că-i senin și ninge...

Sau întâlniri cu chipuri neștiute-n spațiu sideral;

Nimic precis...

O realitate...

Este puterea de-a te recunoaște

Plin de defecte-...să te vezi că ai.

Pe cei din jur- chiar ura de se naște-

Tu circumstanțe atenuante să le dai...

Este-o necesitate...

Surpriza...

E șocul tahicardic, ”flash” de adrenalină

Cu înțepături sternale și apnee scurtă.

Iar de-o produci, faci clipa o visare fină;

Produci pupile fixe în extaz... derută...

Căci este miza...

02.06.2010