|
Iertare-mi cer străinilor Că nu i-am cunoscut pe toți Să le fac grâul pâinilor, Să îi hrănesc; genii, netoți.
Iertare-mi cer amicilor Că nu le-am dat tot ce-am avut Să fiu ”eroul” clicilor; C-am fost cu ei, cât am putut.
Iertare-mi cer iubitelor Că nu le-am fost pururi rezervă Să le țin contul clipelor De înșelări; pus de conservă.
Iertare-mi cer copiilor Că într-o zi o să-i las singuri Să le fiu contul miilor De plăți; la nebunii, la friguri.
Iertare-mi cer părinților -Că nu-i mai am și m-au avut- Să-i pun în lumea sfinților; Cât au muncit, cât s-au zbătut.
Iertare-mi cer perechii mele Că nu i-am fost amant mereu Să fie mândră-n toate cele; Să fiu doar fulg, bogat, Thezeu.
Iertare-mi cer c-am fost destin, Că n-am făcut ce au vrut alții Și nu sfârșesc umil, meschin, Neisprăvit... în lamentații!!! 30.07.2010
|