La sfârșit de ”teenage”și început de matur,

Am în nări trupu-mi tânăr, zbor îmi e destinat.

De aripi n-am, nu mă plâng, vreau să am al meu tur;

La speranță de amor... și un liceu terminat.

Sunt răscruce de suflet... Să învăț, promovez

”Alma parens”,  dorită mult mai mult de părinți ?

Sau să mor după o fată, cui mă închin, delirez,

Și nu trece pe strada-mi, chiar de-o vreau, scos din minți ?!

Repetam în ne știre, la materii cerute...

Nicio frază n-avea cel mai mic înțeles.

Zile, nopți, ore, clipe, câștigam în pierdute...

Mă rugam către soartă; eu să fiu cel ales !

Toată lauda mamei n-a servit la nimic.

Nu știa cât de-adânc mă cufund în lectură...

N-am luat primul examen, rezultatu-a fost mic;

”Nesimțiți... ce-au dat note ! Nu cunosc ce-i cultură !”

Nu examenul științei, mi-a servit d-etalon;

Doar rușine și fală, ce-mi dau gust de rănit...

Din străfund de emisfere- neuroni eșalon-

Năpustiți de avid, reușesc... mă dezmint.

Într-un octombrie, visul, face loc la real.

Parte sunt frumuseții capitalei de știință...

Bucureștiul m-așteaptă, cavaler fără cal;

N-am putere să cred, sunt inert... neputință.

Totul se întretaie, este un amalgam.

Cei ca mine curg râuri înspre aule multe.

N-am nici timp de repaus... prin oraș colindam.

Eva, zilnic mi-e țel; mici femei, sau adulte...

Ce corvoadă, ce plictis, fals gândeam că e totul !?

Sâmbăta, fiecare, să fii în dans la vreun bal...

Sesiuni de examen, cartea mix... cu norocul.

Zi de zi mai frumos;  deveneam cerebral.

Cu băieții să stai, întâmplări ca s-asculți,

Mândru acasă să vii, la părinți, când și când;

Ce-au dat totul ca viața, tu să poți s-o înfrunți...

Telefon tu le dai;  nu să dai...tot, cerând !

27.05.2010