|
Pastel din humă, răsărit petale În culori de vis ce nu poți reproduce, Mânjind de-o frumusețe eternă Pământ sau cer, ce altfel ar fi goale Și lumea-ntreagă nu s-ar reproduce... ...O himeră.
O hrană a sufletului de dulceață Din gâzele-mbătate-n fin nectar, Sublim ingredient de fine simțuri Dintr-o planetă-nfiorând în colț de gheață Sau un umed tropic... ingerând un insectar ...Capcană-n zimțuri.
Cupă-n venin cu gust parșiv de drog În miresmi de crin sau laurul mortal, O catifea cu imitații crunte ale teamei Să n-o atingi, s-o scuturi, să-i iei rod... Se-ngemănează-n fioros de ”look” de animal ... Cu otrava zeamei.
În final scurt, ce-i vine efemerei, Își joacă eternul rol al actului ”self sex”; Să-nsămânțeze câmpul, muntele-n culori, Ne producând gratuitatea ființei Terrei... În fond pe-a noastră, componenții de-un index ...Cu ea trăind și tu... ca să nu mori.
Este sublimul frumuseții algoritmic remultiplicat Dintr-un străfund de timp imemorabil, fără dată, Ce pururi, sigur a perpetuat mirosuri, gust, fiori, Într-un reciclu minunat de flori, de flori, de flori...
Te însoțind din primul plâns, al tău... la al altora... când mori. 18.02.2011
|