|
Reflux, oceanele împing în maluri Și inima-n artere-n ritm la fel; Cum pielea explodează în erizipel Și dragostea se înspumă-n vârf de valuri.
Se umflă-n unghii, în păr -cum cheratină Cu sebum și sudoare-n foc- căldură... În creier răbufnește scoarța-n tevatură; Tahicardie-n tensiuni d-adrenalină.
E trambulina sau extensia de coardă, Naveta spațiului în kerosen arzând Sau Jet-ul ce refuză a coborâ-urcând... Plămânu-n inspirația pădurilor ce îl dezmiardă.
În supersonic ”spin”, e timpul la iubire... Refluxul milenar retrage seva-n vene Și mări, păduri se-ncolăcesc epuizate-n lene... Ah, cât de scurt ne încântăm de fericire!
E un reflux în ciclu, fluxul cu putere, Ce ne-ntrebăm, în fals, de nu e inefabil; E cineva mai sus, ce l-a decis, probabil... Să fie doar clipite, să nu-l ai... ”avere”!?
E singura dreptate universală Fără control d-escroci sau potentați Și o deplângem cât de scurtă-i, disperați... Da-i unică, un ”fair”, de distribuție egală.
O soarbe-n clipe-ntrega omenire; E plusul de gigant, la hâdul minus, E-o bogăție arzând, într-un instant, de Primus... O năzuință-i, un deziderat de trai... O felix... fericire!!! 22.09.2010
|