De ce ne ducem viața-n doi

Căci unul singur ne-am născut?

Conceptu-a fost să fi putut

Totalu-ntreg, să-l facem noi.

Percepte ne-am creat, demonici.

”Singur”, e acum nedumerire!?

Dăm vina pe nepotrivire

Parcă n-am ști că suntem unici!?

Cum ochii, brațe și plămâni

Gonade și suprarenale

Ne acuplăm să-nfruntăm lumi

Din emisfere cerebrale.

Bipezi cu-auz duplicitar

Nu ne-am creat la timp rezerve

Să fim un dublu unitar

S-avem un ego în conserve.

Ne imităm precum organe

Și ne-ncântăm în ”simpatie”.

Nu-s unul sigur din prostie!

... Sau fiind prea slabe, nu-s orfane?!?

E lumea oare-o slăbiciune

Învinsă de singurătate,

Iubirea doar deșertăciune

De-a imita o paritate?

Răspunsul este imperfectul

- Negatul cu ”perfecțiunea”-

Nevrând să acceptăm defectul

De-a nu fi... top-creațiunea...

Vă las reflecția morală

Și plină de sinceritate

Că nu suntem ființa finală

Perfectă în simplicitate...,

Și  temători, umilii, caștii

Să fim convinși că-n viitor

Vom fi înlocuiți din aștrii

De un alt... superior popor!!!

 28.06.2010