|
Un glob de sticlă,perfect sferic
Şi vechi de o eternitate,
S-a sfărâmat în întuneric
Creând concreta-umanitate.
S-a spart în cioburi de-energie
Cu felurite dimensiuni,
Însă păstrată-n ele vie,
E sfera,fără de frânturi.
Un ciob e grandioasa mare,
E norul ce străbate cerul,
E iahtul ce se vede-n zare,
E pescăruşul,e amorul...
Îndrăgostitului de viaţă,
Ce în nisip şi-a-scuns necazuri...
Un ciob e şi-ultima speranţă,
Ciob e şi dorul dus de valuri.
Şi-n toate aceste mici fărâme,
Globul divin se manifestă;
E o credinţă fără nume,
Să ştii că-ntregu-n părţi există...
31.10.2011
| 
bogdanel23 
Raporteaza Poezie 
-1.jpg)