Sunt momente dese-n viaţă

Când te cuprinde desperarea.

Vrei soare-n orice dimineaţă

Şi liberă să-ţi fie vrei cărarea.

Tot cerul peste cap îţi vine

Şi crezi că Dumnezeu nu e cu tine.

Oftezi şi zici atunci că n-ai noroc,

Te frămânţi, te chinui, n-ai stare, n-ai loc!

De-ţi vorbeşte cineva n-auzi,

De eşti în apă nu simţi că te uzi,

De te uiţi dincolo de drum nu vezi,

Trăieşti o stare – nu şti ce să crezi!

De eşti în pat şi vrei să dormi nu poţi;

Simţi că parcă-n piept inima n-o porţi,

Uiţi chiar ziua în care te găseşti,

Te-aduni cu greu şi nu te regăseşti.

Mintea parcă-ţi stă blocată

Nu-ţi mai recunoşti propria-ţi poartă;

Nimeni parcă nu-ţi mai e pe voie...

Dar cum după noapte vine zi

Desperarea cât poate oare fi?