Mereu mi-am dorit fericirea, mereu,
și-am luptat s-o câștig pe vecie,
dar chiar de-am strigat-o o viață, e greu...
n-o să vie.

Mereu mi-am dorit să n-am lipsuri, mereu,
și-am muncit mult o viață,
dar n-am adunat, n-am talent de evreu...
nu-s pe piață.

Mereu mi-am dorit frumusețea, mereu,
și-am crezut în oglindă,
dar nu-i vina mea, n-am avut pedigreu...
nu-i a mea, se perindă.

Mereu mi-am dorit s-am dreptate, mereu,
și-am urât interesul,
dar chiar de-mi pun toga de arhiereu...
nu-s alesul.

Mereu mi-am dorit să fiu primul, mereu,
și-am făcut multe școli,
dar n-am de la tată și mamă tupeu...
n-am idoli.

Mereu mi-am dorit doar iubire, mereu,
și-am pus suflet cu totul,
dar chiar de-am dat inima, ca pe-un antreu...
n-am norocul.

Mereu mi-am dorit sănătate, mereu,
și zile și nopți n-am uitat-o,
dar chiar de sunt însumi un epicureu...
n-o mai am, am forțat-o.

Mereu mi-am dorit un confort minimal,
l-am crezut dobândit,
da-s victima lumii, ghinion triumfal...
n-am destinul dorit.

De ce oare, noroc, nu se-mparte egal
-și-am recurs la suprema instanță-
dar se pare că totu-i clădit imoral...
nu-i balanță!!!
06.11.2010