|
În clopoțeii dimineților frustrante de alarme Se-ncântă timpul, petrecând spre trudă... În fluxul nesfârșit, robotici toți, cu viziunea nudă Se scurg în lumea -de-un diurn epuizată- pân-adoarme...
Printre războaie automate, tricotând visări, Femei își scriu în ”office” viața-n treceri efemere Pentr-un voiaj, de o vacanță sau un coș de mere Și multele speranțe de-mpliniri și avansări...
Încartiruiți în dogmele de-a fi sau de-a nu fi Bărbați-și topesc mușchi și nervi într-un grotesc De rupere de inimi, mâini, coloane... mințile-și sfârșesc Pentr-un simbol de stâlp... Ocrotitorii de copii.
Ce anticrist explică tot efortul silnic în exces Și unde ascunde-un inutil de plus valoare evidentă, De nu-i pretenția nebună a unei nedreptăți extrapotentă; Că singurul succes e-n ban, iară credința-i un eres. Tumult demăsurat -în zilnic, nesfârșit efort De creatori, dar scurgere părtinitor ascunsă- Este istoria în numerar a vieții, parte nepătrunsă... N-ai timp să știi de-ai fost și-n scopul cui o să fi mort?... 01.10.2010
|