În primul rând, este simbolul

Eteric, diafanul,  e dorința,

Apoi e material, adică ființa;

Doar EA, le poate combina,  își joacă rolul.

E-n gesturi, cu mișcări unduietoare...

Cu șarmul de gheișă sau de mim

Crează vrajă, stând într-un sublim;

Visezi  în noapte doar atingerea-i de boare.

Este-o privire fatalmente adâncă...

Prin iris poți intra în făgaș de vis

Doar de-ai noroc, sau dacă îți este scris;

Poți colinda prin timp, de ieri sau... încă.

E părul lung, oricum mai lung și moale,

Ce oferă chip fragil, de bibelou...

Te poți juca cu el, de îi ești erou;

Să dormi pe el la infinit, să nu te scoale.

E gura, buze lungi, ca de petale-

Te uiți înfermecat- le-ai vrea lipite...

Te zbați între real și-între ispite

Să le atingi, să simți miere de floare.

 Sprâncene-s arce de subânțeles

Ce-și schimbă forma, spre mister, uimire,

Iar gene lungi acoperă sclipire;

Sunt ude-n lacrimi, sau se închid cu interes.

Ovalul feței-i luna în pătrar.

Tenu-i sclipește îngrijit de creme fine;

Cu el te încântă, ea amor deține...

E pururi, nouă zi... a ta de calendar.

Bărbia-i fină și i-o urmărești

Cum mișcă de cuvinte de nectar...

Îți vine s-o săruți, de-o ai  în dar;

Ai sta în genunchi, mereu ca s-o cerșești.

Urechea fină-i, cu podoabă veche

Din mezozoic, când de-abia eram.

Auzu-i prin cercel  cu filigram

Și ocazia îți dă să-i faci... pereche.

Năsucu-i fin, percepe nevăzutul-

Parfum din aștri și pământ d’esențe-

Tot el discerne vrute existențe;

E și simț practic, știe neștiutul.

Suavul gât prelung, mereu subțire,

E loc de nu-ți permite s-o rănești;

De aici îi vin silabe îngerești,

Și-i loc să-i lași amprente de iubire.

Pe umeri mici, tu cap ai vrea să  pui,

Dar sunt firavi, înguști, nu-i loc de vis;

-Îi atingi... doar de-i oferi ce i-ai promis,

-Îi adori, îi strângi, când vrei să mai rămâi.

De bustu-n ”V” de literă te încânți;

Pare ireal, aproape-n instabilitate

Sfârșind  în mijlocul de pietate

Și-n el simți suflet... inima ce-o cânți.

Pe sânii fermecați pentru creații,

Din sfârc de roze cu pistil, să bei;

Nu vrei să știi- crescutule din ei-

Că-i locul unde ochii îți pierzi, în incantații.

La pântec ai ajuns, loc de minuni;

E un rond de vis, de adâncuri mișcătoare,

E locul preferat de ascultare

A celui, ce-și câștigă dreptul printre lumi.

Ce coapse, cu volupt în brațe ai ține,

Cu ovalele-i de liră fără coardă...

Buze fierbinți pui pielii, făr’ s-o ardă;

Umplând-o de sărut... pierzându-te pe tine.

Cobori spre gambe suple ca de zbor,

Genunchi și glezne fine, de Afrodită;

Toate-s etern mister, prefigurând ispită...

N-ai fin cuvânt, pentru prozaicul picior.

Contemplul maxim e locul de plăcere...

De te dorești în trup să-i fi un ”plug”

Extazu-i ireal, e vis, deliric drog,

În care-ai vrea să ”mori” și-i loc de înviere.

Ea e himera, cea dorită de milenii...

Esența  vieții ea o poartă, o dă, o naște.

Noi toți suntem ai ei... Este eternul Paște !

Renaște simț și fizic, este sursa... de vedenii !!!

08.06.2010