Din nou incerc sa ma evapor
din sentimentele de dor,
ce ma cuprind si cateodata dor,
printre amprentele de timp si spectre de culori,
alunec zambete-n fiori
de-alungul vremurilor,
pasesc culoarul lor
cu fruntea descretita neatent si eufor
in timp ce-mi joaca iarasi degetele-n vant
si sper curand la sete-n gand,
de tine si de nopti intregi la rand,
sa-ti vad chipul surazand spre mine,
sa ma vad iar si iar
scaldat in relativ si in bizar,
sa-mi tremure privirea-n loc
si sa ma mint ce mult am parte de noroc...
si iar ma pierd...
ma ratacesc de clar si de concret,
cuvintele nu-mi mai ajung,
le strang pe toate-n piept,
atat de saturat de crud si de nedrept,
astept sa vad cand timpul se opreste,
precum un geniu plictisit ca e destept,
iesire din banal doreste.
Dac-as putea m-as preschimba in ceara,
sa fug de foc curgand
si-apoi s-astept o mangaiere rece
usor sa ma-ntareasca iara,
m-as transforma in curcubeu
s-apar numai atunci cand dupa ploaie
e iar frumos afara,
m-as personifica in primavara
si v-asi minti pe toti ca-s vara,
as fi mai tot ce n-as putea sa fiu vreodata,
sa fiu nimic si peste tot deodata...