|
Se joacă filmul meu -n-am scris scenariul- și regizorul mi-este total necunoscut, iar pe deasupra și actorii-s o-ntâmplare, c-apar așa, fără planificare pe-un platou ce-i doar o parte din văzut, în rest, nu am niciun control... Ce-i de făcut, că nu cunosc itinerariul și eu sunt principal erou, cred eu...
Mă pierd, vizionându-mă și-s singur spectator, căci e banal, e-o pierdere continuă, de conținut și trebuie plătit biletu-ntregii săli -ca să-i evit bankrupt- și-atunci mă caut de avut și e-nfiorător că-n mod fatal n-am buzunare, din proprie vină, ruinându-mă...
... Și n-am decât la piept mai multe cărți de coli.
Epilog... s-ar putea totuși... într-o filmotecă să se piardă rola mea și într-o zi, o lume să mă plângă ca pe-un fervent adorator de propriul rol, un stoic ce-a bătut la multe uși și ce dorea pe-aproape să dezmiardă, neștiind că inima-i nătângă, sufletu-i e gol ... n-acceptă dialog...
E o-ntrerupere, când s-a stins lumină și-ncepe virtualul de pe pânză printr-o... ”introducere” de nou, nimic din ce era, o rolă, derulând divină ce-ncepe să se vânză... și devii... stea. 01.03.2011
|