|
Atârnă-ntr-un fir de aţă,
Sentimente vii şi calde;
Să le leg mi-au trebuit,
Zile negre şi nopţi albe.
Însă-o fină adiere
Adusă de-un gând meschin,
Rupe aţa cu durere,
Înnorând cerul senin.
Aş vrea s-o înod la loc,
Dar negura mă apasă;
Mintea-i rece,mă sufoc,
E-o cădere în angoasă.
Şi-ntr-o beznă mult prea mută,
Tot în jur se prăbuşeşte;
De trăirile-n cădere,
Sunt captiv ca într-un cleşte...
De oţel.Ce ma trage-n jos,
În abis de toamnă surdă;
Strig destinul cu prisos,
Că nu-i nimeni să mă-audă.
Nici măcar mâna cea dulce
Ce cândva mă mângâia,
Din urmă n-o să m-apuce,
Să nu cad în iarna mea.
20.11.2011
|
bogdanel23 
Raporteaza Poezie 
