Zidirea din vârful de coastă,

Acolo-i biserica noastră,

Loc-ritul de joacă a credință

De copilul ce-am fost, pocăință...

Îi revăd ziduri groase, cu bolți,

Sfinți de fum, cruci de piatră cu morți...

Am imagini din ei încrustate

Pe vecia-mi... înspre maturitate.

Duminici am trecut, tot pe rând

Cu respect de prezență... crezând.

Îs al bunicii pioase-lăstar... 

Eu eram, băiețandrul de-altar.

Văd pe preot, bătrân, de când este,

Din tărâm de la Prut... ce e peste...

Din Soroca cu vorbă moldavă;

Îl port în suflet, în minte... mi-e slavă.

Mirosea de anafură, a mir...

Vin din rugi- îi licăreau în potir-

Ochii calzi și bărbiță de sur;

Drag mi-era, nu-i plecam din-mprejur.

Din pănuși de porumb împleteam;

Ștergător de picioare făceam...

Tata-mi bun, meșterea fund de lemn

La anafură... și ulcea la undelemn.

Nu e-n veci, altă noapte frumoasă

Cum de Paști, când fugeam de acasă

Cu fior mă încântam în corale

Lui Iisus îi stăteam, blând în poale.

N-am să uit de ”Hristos a înviat”

Când râdeam, sau plângeam cu păcat,

Necrezând adevărul din cânt;

Doar acum, când am gând de mormânt.

Oare zidul biserici-mi, sfânt

Poate fi un loc de veci la Pământ

Unde sfinți să ia în schimb păcătoși

Întrupându-i...  eterni  credincioși ?!

11.06.2010