Îi vezi trecând, încet, tot mai încet, agale,

Fac pașii tot mai mici, c-au obosit făcând.

Nici nu privesc, absenți, sunt totul doar un gând...

Se țin într-un toiag, se îndoiesc din șale.

Sunt prea albiți de timp, ierni multe au făcut,

Sunt uscățivi, firavi, că nici nu mai mănâncă.

Nu-i mai salută nimeni, că nu-i cunoaște, încă;

Nici tinerii ce trec... copii ce n-au trecut.

Se țin firavi de mână -  de au pe cin’ să țină -

Vorbesc șoptit și-adesea înclină cap să-asculte...

Vorbesc despre nepoți - c-au subiecte multe -

Se-ntreabă; ”Când s-aștepte, c-o fată au, să vină... ”.

Și-au făcut socoteala la banii ce-i mai au,

Căci pensia nu-i mare, impozite au plătit...

Ce le-a rămas, e-n casă; copii și-au prevenit

Să-și ia ce-au adunat, ”căci sunt săraci și n-au...”.

Se-ntorc la casa mică, curată, cu pridvor...

E-n plin oraș, cu curte și cu garaj la stradă

Ce-i  gol  de  amintiri,  călătorii,  sau treabă;

Mașina-i la fier vechi,  căci oricum, mâine mor.

Se așează încet la masă și scot album să-l vadă;

Sunt poze de-ale lor, din timp nemăsurat,

Au și părinții acolo, le-au ros de-atât uitat...

Se-ntreabă, cu mult tâlc, de-apucă iar zăpadă...?!

Căci e ajun de an, înainte de Crăciun

Și sunt tot mai slăbiți și An Nou e departe...

Sunt împăcați cu gândul... ”la toți au făcut parte...!?”

... Vor fi și ei, de mâine, o poză de album...

28.06.2010