Ma amuz teribil, privind in jurul meu,

Zarind atatea euri formate-n compresor

Furtune implantate in creiere diforme

Ce striga-n gura mare: Stiti cine sunt eu???

- Fiinta superioara, ce judeca-n tacere

Chiar si o vrabioara ce zboara-n orizont

Spunand, ca nu-i sta bine pana

C-ar trebui s-o smulga, frecandu-se de-un pom

Si doar atunci, tampita vrabiuta

sa-ndrazneasca a zbura in zari

Dar in tacere si far-a ciripi

Pentru ca eu, fiinta “superioara”

Ma voi lua de tonul fals, cantat de-o vrabioara

Spunand:

-Fa proasto, o gama mai jos!!!

Dupa ce judec tot ce ma-nconjoara

Inspir profound, plin de aroganta

Ma uit in jur, dar fara a-ntelege,

ca lumea e neutra si rupta de tacere

Doar mintea cea nebuna, crede a-ntelege

ceva…

Totul este abur, iluzie desarta creata-n vid,

Doar taci si nu graii nimic, o viata de-ai putea

Si poate atunci speranta s-ar ivi, intelegand trairea

Si poate ai discerne privitul de gandit

Intelegand  ca totul e sortit de mintea ta nebuna,

construind timid, universul tau nemarginit.

 Ha, ha, nu pot sa nu m-amuz privind atatea chipuri

ratacite-n van, crezandu-se-n arena vietii

Si nestiind ca totul este-un fals.