|
Se-mbracă într-o cutumă anuală Și se golește tocmai când i-e frig; Uitând de toamna timpului de școală, Cu pui de puf, ce-ncercă-n zbor, câștig.
Un cuplu de codate gri se joacă În dragostea fugară prin umbrar; Ferice pentr-o gazdă fără plată La veverițe, ce-și adună inventar.
E globul pământesc, rotund și falnic, Cu verdele plămân de clorofilă Adus lăstar, lângă orașul jalnic... Acum, străjer pierdut, lângă o vilă.
S-a rupt de greutăți, o iarnă cruntă, Lăsat de unul singur sub ”verglace”; S-a vindecat și-i pregătit de nuntă La cuplul jucăuș, fidel rămas.
L-am părăsit, fără motiv, un nestatornic, Pe el și casă și-o întreagă țară, Crezând că-ntoarcerea-n pământul dornic Va vindeca suspinul de vioară...
Stă-n curte-n fața casei maiestuos; O minge-n foșnet verde, uriașă, Cu sevă-n sirop pur, de zahăr tos... Pădure-ntreagă-n plin oraș, acasă.
Stă pe-un stativ și-i prins cu rădăcini Ca pe-o catedră, 'n mândru exponat; Simbol de-o țară, ape și grădini, Ce cântă frunza-n imn de unicat! 21.11.2010
|