|
Se-așează seara, pe-un final de portativ de mandolină, Într-un adagio pâclit cu note-n stinse triluri Apuse-n penele din calde cuiburi și-nceput de lieduri În avant premiera de spectacol, sunet și lumină...
O piesă de argint, cu lustru-n Lună, se preface-n far -O prismă de oglindă de mister de la cuptorul zilei- Cu aprinderi de simțiri ce curg pe firele idilei În străluciri de buze în făclii, pupile-n licăr și sărut-nectar...
Nu mai e cheia sol, e-un fond de ”cri” în deluviu Din zeci și mii de greieri încântați de-amor Ce-nalță verzi-albastrele luciri, de licurici în zbor... Se culcă fericirea-n adiere fină, peste corpuri în preludiu.
Pământul tot inspiră-n geamăt și suspine -Pe-un portativ de paralele și meridiane- în ecou La strigătu-mi dezlănțuit, infim, ce-i sunt erou... Eterul, către Univers, un uriaș solfegiu planetar devine!
Înăbuș timpul, ce-am pierdut uitând de mine, Mă scald afon în note ce mereu voi plânge... Eu mă petrec non stop pe-amurgul ce mereu se scurge Și-ți las versul duet... cu muzica ce-o știu și-i pentru tine! 01.10.2010
|