Amândoi

Într-un colț de lume trist,

la umbră, sub castan,

O ea, cânta din acataist,

cu tonul mult profan.

 

Dar cum castanul era foc

și crengile-i de jar,

Și colțul ei, era de loc,

infernul din tartar.

 

Și tot atunci unde învie,

lumina la balcon,

Un el, crea o simfonie,

“născând” un chip de om.

 

Dar cum lumina era zâmbet

și cer era balconul,

Și chipul lui, sfios sonet,

uimea întreg edenul.

Notă medie:
Poet ConsacratModeratorGeorge R.
12/02/2012
 

 marcheaza ca spam / indecent Raporteaza Poezie
Comentarii (2) Adaugă comentariul tău
sony   
    sunt de acord   nu sunt de acord   marcheaza ca spam / indecent   		acum 5 zile
SUPER FAINA
DaN IOAN GROZA   
    sunt de acord   nu sunt de acord   marcheaza ca spam / indecent   		acum 3 luni
f frumos George....