Mi-aduc aminte, cum am invatat sa zambesc,

Cum am invatat sa merg, sa alerg, sa vorbesc.

Mi-aduc aminte, bucuria nascuta-ntr-o vara,

Mai apoi tristetea nascuta ca o ploaie amara.

Copil m-am nascut din iubirea parintilor mei,

Construind cu atata sudoare si dragoste vise,

Nascand din ele mai apoi, sperante nedescrise,

Culoarea iubirii, un gingas si falnic adevar.

Mi-aduc aminte, drumul pasilor neopriti,

Care au invatat sa numere pe unu, pe doi...

Care au inteles cu atat rabdare viata din noi,

Care au continuat fara teama sa paseasca,

Sa creada in ei si cu puritate sa iubeasca.

N-am stiut ca-ntr-o zi am s-o iau de la zero,

Ca voi planta din nou acest rod al iubirii,

N-am stiut ca-ntr-o zi si visele mor,

N-am stiut ca-ntr-o zi si lacrimile dor

Si ca voi plange intr-o alta zi fericirii.

Insa, am inteles...

Ca cel putin am castigat timpul,

Iar fara el, as fi foarte sarac.