|
În pragul ușii, ce-am deschis cu inima-ndoită de-un nesigur, am tresărit la zâmbetul păpușii -semn de paradis- 'n sclipirea mult râvnită și iar mă tulbur ...un neprihănit.
Și-am luat de mână visul, drept real, să mă încânt cu tot ce mi-am promis -un așteptat, demult, din elixir ce-mbată; cum pe-un cal, cadână, într-un amor fatal, l-nmoaie chip de fată de-atât de mult tumult- și-i mai presus de nedescris...
”Intră, de vrei, în casa vieții mele, pășește dincolo de zid ce l-am pus stavilă de-a nu mă pierde-n lumea ce numai tu poți să mi-o iei... și zilele și vis de stele, la care să mă-nchid în soarta mea umilă... Cu tine să mă porți aiurea!”
Se-nchide, însă, aievea prematur și-o undă diafană lasă urmă de parfum ce se prelinge de pe sticla plânsă și-un fuior-contur îmi taie-n suflet rană, cu sânge, semn de-ntoarcere de drum.............. ...Și mă trezesc, e frig, mă ninge. 13.02.2011
|