duminică, 20 octombrie, 2019
Prima pagină / Simbolism / Perseverenta
Perseverenta

Perseverenta

Sunt ca o picatură într-un ocean;
Umbrit de rănile sufletului,
Rănit de toate visele ce le aveam
Pentru că acum zac în ruinele trecutului

Sunt ca o umbră în lumina unui soare;
Slabă, ştearsă, doar o formă, un contur fără un scop.
Şi ca umbră, încet, să pier, cobor în vale,
Să mă confund, cu uşurinţă, cu orice corp.

Sunt ca un mort în drum spre groapă.
Atât de calm, rece, pustiu…
În cimitir, groparul sapă
Deşi tot el spune că sunt viu.

În ceaţa translucidă tac,
Întins în sicriul meu de plumb.
În suflet, ca groparul, sap;
Din ceaţă aud părinţii plângând.

Atâta nepăsare-n mine, de ei, de tot ce mă-nconjoară…
Mi-aduc aminte zile bune, cu ei zâmbind, iubind, trăind,
Dar o iarna grea m-a învins, s-a dus acea frumoasă vară,
Sentimentele de atunci sunt acum simplă povară.

Mă strigă mama, tata, fraţii.
Groparul a terminat sumbra lucrare ce a început.
Doar ei ma vor, nu ma vor alţii.
Mă strigă familia văzându-mă zăcut.

“Întoarce-te la noi, copile, întoarce-te la cei ce te doresc!
 Deschide ochii, strigă tare: mamă, tată, vă iubesc!”
Ploaia devine mai deasă, cerul este plumburiu, umbre negre văd prin ceaţă.
Privesc rânjind cum eu mă sting.

O formă, un om, o femeie se apropie.
E fosta mea iubită, iubirea vieţii mele.
Au ramas decât amare suspine…
Dintr-o iubire, ce nu demult, o credeam scrisă în stele.

Îşi pune buzele fierbinţi pe ale mele îngheţate.
Şopteşte: “Spuneai că vei fi mereu al meu dar ai minţit…”
Nu pot să-i spun, gura îmi tace,

Aş vrea să-i spun că încă sunt…

După un ultim dureros dulce sarut
O linişte apăsătoare se aşterne-n cimitirul îngheţat.
A sosit timpul să mă bage în acea groapă, pe fund.
Dragii mei…, rămas bun…, timpul meu a expirat…

Coboară încet sicriul, patul meu cel veşnic
Aud pământul îngheţat căzând brutal pe al meu pat.
Finalul e aici: indiferent, necruţător, puternic.
Dorinţa de a trăi se aprinde, devin panicat.

O linişte deplină mă-nconjoară în bezna sicriului.
Oare ea a ramas lânga al meu mormânt sau a plecat de lângă el?
În sfarşit observ cât mă doare şi vărs o lacrimă în inima întunericului.
Încă o iubesc, o vreau dar nu-mi permit să sper…

Îmi e dor de îmbrăţişarea mamei mele…
Îmi e dor de critica şi sfaturile tatălui meu…
Îmi e dor de viaţă…, cu bune şi cu rele;
Îmi e dor, în inimă, să-L simt pe Dumnezeu…

Dar toată speranţa a murit…
Iar consolarea a rămas doar în moarte
Şi-n întuneric lumina a pălit
Iar sufletul meu va trăi în noapte.

Mort este spiritul meu
Şi moartă e speranta.
Am curbat drumul cel drept
Şi strâmb e acum drumul cum nedreaptă e viaţa.

Stau acum îngândurat…, de ce aşa?
Unde am greşit? Îmi analizez trecutul.

Îmi reamintesc tot, toată viaţa
Şi simt că nu am trăit destul.

Un fior mă cuprinde, o putere mă stăpâneşte.
E instinctul de supravieţuire, aprinde o scânteie în mine.
Scânteia e o mică speranţă ce uşor, uşor creşte.
Deschid ochii şi văd răul prin care am trecut, îl văd bine. 

Zgârii pereţii de plumb ai sicriului,
Îmi rup unghiile, sângerez şi-mi strig părinţii.
Îmi blestem iubita cu abandonul ei amărui!
Mă blestem pe mine, pe Dumnezeu şi toti sfinţii! 


Sunt singur, în groapă, în culmea disperării.
Mi-a venit pofta de viaţă dar însă prea tarziu.
Nu mai pot ieşi de aici spre calea salvării.
Am rămas singur, în întuneric, plin de durere şi înca viu.

Strig cât pot de tare; mă trezesc.
Era doar un coşmar, sunt viu, sunt eu.
Am văzut acum unde greşesc
Şi nu o iau de la-nceput, continui cu tupeu!

se încarcă...

Despre Gabriel

avatar

Răspunde

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>