vineri, 15 noiembrie, 2019
Prima pagină / Poezii de Dragoste / Îmi place cum mă îmbracă luna

Îmi place cum mă îmbracă luna

Știi ce am să fac în noaptea asta?
Nu o să dorm căci luna stă la pândă,
Se scaldă-n norii cu furtună,
Cu stil, ea știe să se ascundă
de mine, de tine, de noi împreună.
Dar ce nu știe luna
e cum să nu apună,
nu o reneg, o vreau la geamul meu
mereu, să-mi intre iar în vise;
cu ochii ei nebănuiți
aș vrea să-mi spioneze
puțin inima cum bate,
să-mi fie medic și alături
pe pat, la capul meu, din șoapte
șoptite, coșmaruri adormite,
să îmi presare.
Îi scriu o odă,dar o citește oare?
Ce știe luna, limbă străină,
engleză, franceză, puțină latină?
Mă îmbrac în nudul nopții în vară,
Îmi place cum mi se coboară
până-n călcâie, nu te-aș mai ține în frâie,
dar dacă ne permite luna
am înveli în ciocolată
din buzele de altădată
ce le-as mai săruta o dată…
Nu-mi place când îți pui gura pe pauză,
ea dacă vrea să mă sărute, las-o,
hai las-o că e tânără și vrea
din noapte puțin ar mai gusta.
Mă pun pe pernă și sper să adorm
Pe coapsă în sus, combinezon,
să nu-l ridici, ne vede luna
of și-a tras un nor dintr-o furtună
ca o perdea, pe pleoape
și dacă nu o am pe ea, aproape,
în miez de noapte
îmi trag pătura pe ochi și aștept..

se încarcă...

Despre Catalina Trita

avatar
Jumatate visatoare, jumatate realista, complet dedicata poeziei

Răspunde

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>