joi, 21 noiembrie, 2019

Illo Tempore

Of, tu, Frank, prinț al umbrelor din ținuturi mistice,
Vrut-au să-ți răpească seva copacului din pieptu-ți,
Să te sece ca pe-un râu de vlagă și pești radiocativi
Și să te răstignească precum o bucată putredă de carne
În mijlocul veștedului câmp amețit de lacuri.
Când tu, intrat fiind în cetate, ai simtit miros de curve,
Harpiile ucigatoare, vrut-au să-ti lezeze hipocampul,
Cu un bici făcut din sufleuri de neuroni și sinapse.
Atentau asupra ta, să-ți dărâme și ultima fărâmă
De timpan funcțional ce-o mai aveai, însă copacul
Ce și-a făcut culcuș și și-a înfipt rădăcinile adânc in tine,
S-a împotrivit vehement, ca vulcanul Etna când erupe.
O vedeai, era sus, dulcea-ți iubire, vânată de șacalii
Cărora le spuneai oameni, cunoscuți chiar, uneori și
Vedeai cum o dezbracă cu privirile, și țandăra îți sare
Precum balamalele de la cutia Pandorei forțată spre deschidere.
Te luptai și treceai prin ei, simțind cum sângele lor 
Proaspăt și cald, te convinge să continui măcelul eroic,
Însă te-ai oprit pentru moment să guști puțin din al lor
Scârbos sânge, care-ți cerea disperat clemență, clemență!
Scuipat-ai un mix de sânge cald și cogniție învechită de vreme
Și-ai continuat să vezi, însă acum cvadrimensional, cum,
Pe retină îți dansa imaginea dulcei iubiri, dar ai fost lovit
În rădăcinile copacului, și seva se scurge incet dar sigur
Spre pustiirea și negura timpului, dușman acum și el.
Te roteai, făceai tumbe, ca într-un zbor fara aripi de-a lui Ikar,
Gustai vântul ce-ți stresa nările și așa obosite de oxigenul
Care te lovea, tăindu-ți frunzele copacului, pe moarte.
Iubirea-ți zbiară, însă tu, Prințul Frank cel Drept, n-o poți
Salva din ghearele ticăloșilor șacali, flămânzi de frumusețea ei,
Însă cu un ultim strigăt, s-a crăpat pământul din care,
Au început să iasă demoni surescitabili, înflăcărați demoni
Ce dormitau, adânc, de ani în tine, cu săbii ascuțite spre absolut,
Trăgând după ei, în pământ, unde le e locul, șacalii și harpiile.
Deodată, ai simțit cum, seva copacului începe să se scurgă înapoi
În trupu-ți de copac, cu frunze care începeau iar a deveni verzi.
O vezi, strălucește, o dorești din ce în ce mai mult și realizezi
Că a ta este și va rămânea pe veci așa, distinsa domniță cu ochi verzi
Și zâmbetul cristalin ca o văpaie aprinsă-n cer spre nemurire. 

se încarcă...

Despre Valerian Boitor

avatar

Răspunde

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>