joi, 21 noiembrie, 2019

Descumpănire

Cândva dintr-o dorință adormită
de atâta speranță secătuită,
te-ai trezit în întuneric, ai rătăcit
prin neant, de multă vreme uitat.
Undeva într-un labirint imens te-ai
pierdut pe poteca de alții știută,
numai norocul te-a scos la lumină,
atât, căci multe, mai ai de-nvățat.
Ți-e teamă că dor ochii triști
ce lacrimi ivesc, necontenit.
Ți-e frică de locul unde subziști,
veșnic tot gri, cu umbre adânci.
Sfios pășești spre gânduri curate
unde-i lumină, căldură și neostenit
la toți o împarte, urmeaz-o,
chiar dacă ai să urci pe brânci,
pe netede stânci.

Speranța moare ultima, spunea cineva,
cândva, undeva intr-un loc anume.
Încerci să-ți aduci aminte,
lipsește o veriga, lipsește mai mult de atât.
Derutat și speriat totodată rătăcești,
te lovești de alte cutume.
Gândește-te, vremea nu iartă,
te duce departe, de nu și mai mult.
Ah, de-ai avea anii de-atunci,
cu mintea și scopul de-acuma,
Dezinvoltura, entuziasmul 
cu frumusețea ce timpul a șters.
Ramâne doar sentimentul adormit
de atâta speranță secătuită întruna.
Doar gândul pierdut printre vise
mai spera-n ceva… fară vreun sens.

Cu-atâta minciună prin care
plutești în derivă permanent,
Descoperi adevăruri tocite
de legi ce le urmezi.
Tacit compromiți elocvent
fărâma de dragoste, distrugi ce ai,
de toți te-ndepărtezi.
Consideri că-i de prisos
să-ncerci să lupți cu morile de vânt.
Te lași purtat de val, dar sufletu-n zadar
ai vrea să-l mai împaci pe-acest pământ.
În inimă ți-a mai rămas o mică urmă,
o frimitură de speranță, o amăgire,
și acest aspect te face sa te integrezi,
și-n viața nouă, și-n noua turmă.

se încarcă...

Despre tudorflorian

avatar
Iertați-mi semidoctismul poetic, Doresc să-nvaț din mers secretul prozodic, rimă și sensul metric. O nouă pasiune, încetul cu încetul.      

Răspunde

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>