joi, 14 noiembrie, 2019
Prima pagină / Tematică Generală / DE VORBĂ CU MAMA (dupa 20 de ani)

DE VORBĂ CU MAMA (dupa 20 de ani)

Sărut mâna, mamă

Ia un loc, mai dă-le-ncolo de șosete
Uite, ţi-am adus o bere cu lămâie, ştiu că-ţi place şi ţi-e sete

E amuzant, acum m-aplec eu să te pup pe frunte
Dar îţi mai aminteşti când mă-ncălţai pe masă şi îmi îndesai în traistă zece mii de fructe?

Of, mă femeie dragă
În casă cam bate vântul
Eşti singură, ştiu că te roade gândul
Pari veselă dar eşti lipsită de vlagă

În camerele astea colorate altădată
Atâtea poze-n ramă, aceeași oglindă crăpată

Dulapul plin cu hăinuţele mele
Şi o cutie-n care-au ruginit maşinuţele mele

La masa unde mă certam cu frate-meu pe pâine
Stau azi, poate şi mâine, nu şi poimâine

Urmele sunt încă pe pereţi
Îţi aminteşti cât m-ai certat?
Acum regreţi dar încă n-am plecat
Mai ai atâţia pereţi!

Încă păstrezi la uşă ghetuţele colorate?!
Zi-mi sincer, de câte ori au fost curăţate?

În curier gecuţele şifonate
Atât de des le încurcam c-au trebuit numerotate

Nu te mai împiedici de avioane din carton
Mobila păstrează urme de creion

Mai ştii ce mut eram la spital, cu probleme?
Şi câtă gălăgie făceam la desene?

Nu mai ai pe cine să ajuţi la teme
La scoală nu mai are cine să te cheme

Nu-ţi mai bate niciun moş la uşă că l-am agasat, vezi Doamne
Îţi mulțumesc că m-ai pocnit când scârţâiam ca balamaua după enşpe feluri de bomboane

Nu mai ai în casă murdărie
Dar nici în Martie vreo bucurie

Îmi ziceai să am grijă de vioară
Şi să nu mai fac figuri la profesoară
Până când întro seară
Am venit bătut şi fără vioară

Mă trimiteai la pâine cu mărunţii în plasă
„Vezi, poate-i pierzi, că mănânci un căcat la masă!”

Eram un drac de copil, azi sunt Daniel. Da mamă, sunt mare!
Pot să-ţi mai umblu printre borcane?

„Mă ajuţi să desenez un peisaj?”
Ascundeai atât de bine trusa aia de machiaj

Murdar la gură de tăciune
Mâini împreunate – rugăciune

„Mami, da’ eu cum am venit pe lume?”
Ignorai, acum te-ai întinde la glume

Ochii tăi nu adormeau până nu mă vedeau
Mă luai în brațe şi visam atât de frumos că şi îngerii râdeau

M-ai pierdut demult
Dar astăzi nu mai pare-atât de mult

Ştiu că l-ai urât pe tati până a murit
Şi ştiu că l-ai urât pentru că îl iubeai cumplit
Ştiu că nu vorbești cu sora, fratele, cu mamaie
Ştiu că încă te speli în copaie
Ştiu că-ţi sare inima când te trezești cu mine în prag de uşă!
Şi ştiu că-ţi sare lacrima când plec pe aceeași uşă!

Tu mi-ai fost mamă, soră, mătușă
E Martie, mamă

Să ştii că iau cu mine ghetuţele de la uşă!

se încarcă...
DE VORBĂ CU MAMA (dupa 20 de ani), 5.0 out of 5 based on 1 rating

Despre Daniel3j9

avatar
Am început întro maternitate, când mă trezeam în urletul unui copil de’un kilogram şi jumătate Pipăiam cu toate simţurile aerul, mă chinuiam să îmi clătesc pupila arsă de lumina multor aparate Lovit uşor de multe mâini stângace, am simţit întrun final emoţia din braţele care au strâns de aşternut Mi’aș fi dorit să îmi aud întâia oară numele rostit, probabil întrun glas slăbit de trudă şi puţin temut. Mi s’a şoptit că primii paşi au fost extrem de adorabili, că scârţâiam din dinţi şi că eram destul de abordabil Mi s’a vorbit frumos până la prima palmă, reţin o damă mândră cu ţigări şi membre fine lângă domnul onorabil Resimt o adiere de mohair parfumat, de naftalină dintrun dulap căpătat, de unt şi ceai din zahăr ars – copilărie Resimt o urmă de cordon pe gleznă, tălpi de bocanci și mobilier înfipt în piele, urlet înecat, vedere vânătă și gust de sânge, „vecină, am auzit copilul că plânge” – măcelărie. Îmi revin în minte primele cuvinte de părinte: „spui că te cheamă Daniel şi că ai 6 ani, iar când primeşti spui mulţumesc”. ~ Nu’ți pot spune sigur dacă ai venit pe lume din dragoste sau ca urmare’a unui act sexual scăpat de sub control ~ Nu’s sigur nici de mine, dar dacă amândoi am fost văzuţi în pântecul aceleiaşi femei prezente la control ~ Atunci am fost crescuţi cu banii din acelaşi portofel şi mi’ai purtat hăinuţele rămase mici pe când eram pucioşi ~ Te strâng la piept! Încă trăim trecutul şi cioplim prezentul tot aici – e societatea cu copite goale în pantofi lucioşi. Parcă aud şi azi un zgomot de vioară, o bătrână profesoară care m’a invăţat să fac o sală plină să mă aplaude Alții se zbenguiau în pauze, eu mă furişam doar să mai bat vreo două clape, puţin conta că la algebră nu pupam laude Și totuşi, de la cerculeţ şi bastonaşe la epitet şi ecuaţii, parcă nu a fost decât un buzunar sărac de ani S’au scurs.. şi mai aveam atâtea de făcut, încerc acum dar nu’i la fel şi’n plus pe’atunci nu trebuiau atâţia bani. Afecțiune puerilă sau ascensiune juvenilă – pentru prima oară, colega din a doua bancă mi se părea mai atractivă decât un abţibild I’am strecurat cuvinte în penar şi i’au plăcut, zâmbea şi se uita în jur, dar nu știa cui mulţumi.. mi’a fost ruşine să semnez Am renunţat la eugenii să’i procur o floare frumos mirositoare cu petale în culoare şi boboci cu pântec încolțind S’a bucurat că eu eram misterul și’aştepta motiv să mă sărute – buze slute învățau să pupe, la sărut mai exersez. Am încetat să fiu un fiu când a intrat în casă un bărbat ce semăna perfect cu tatăl meu, doar că era străin de noi şi de nevasta lui M’am înecat când m’a’ntrebat cu cine vreau să stau, pentru că „tati pleacă, dar mami rămâne, o să’nţelegi în viitor..” A răspuns judecătorul pentru mine, apoi plângeam în tren – „tati te iubeşte” – şi eu, dar nu vroiam să o iubesc şi pe amanta lui (obligă un copil să’i spună ‘mamă’ unei tipe blonde cu paharu’n mână şi alinturi tigăneşti, că’l vei găsi mereu oftând în dormitor). Am început să mă întreb de ce am fost deposedat de spiritul candid și de ce doar eu sunt încălțat mereu în teneşi cu crampoane? Când brusc am început să scriu nu mai trăgeam de alţii să primesc răspunsuri, mai plângeam dar nu după bomboane În loc de pixuri şi caiete îndesam acum în traistă un borcan cu ciorbă, trei felii de pâine, o pereche de bocanci şi salopete jegoase Iar florile nu mai miros la fel, eu nu mai sunt la fel de misterios și’am învățat sărutul de la fecioare mincinoase. Bucăți de timp atent neşlefuite – clipele au fost spontane, pentru că întrun lagăr renovat se naşte un copil nevinovat dintro muiere căzută în păcat şi un bărbat ajuns cadavru penetrat.

Răspunde

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>