marți, 12 noiembrie, 2019

Costinești

Se spală de vacanțe stânci înegrite

lucioase-n zbat de lacrimi rămase idile

din ”nu”-uri regrete, ratate, copile,

rămase să plângă trecute ispite.

 

Și valuri se sparg înspumate-n atinsuri,

se-ntind peste goldu-n fărâme-siliciu

ce umflă, se soarbe de doru-n supliciu

de-a șterge iubiri desenate-n înscrisuri.

 

Și timpu-i epavă de navă la coastă

ce stă părăsită-n rugină de vise

în logodne ad-hoc sau distruse, promise…

dar alte venind, ca talazul pe creastă.

 

E-o vară din multe, doar șase sau cinci

repaus de minte, în tumult suflet-trup

în dansul de-o seară c-ocheade în grup…

săruturi de săruri, dulci buze ce lingi…

 

Și soare întoarce culori galben-roșul

pereții cantinei de-aramă de corpuri

ce flirturi își schimbă, se-ndeamnă spre corturi

și-n zori de extaz le încântă… cocoșul.

 

E adresa de nick-uri, nesfârșite fantasme

ce șiruri de nopți de-ntâlniri vor fi sursă

când nu e îndeajuns sau iubirea e scursă

și școți ilustrata visând ude spasme.

 

Ai ochii-n tavanul căsuței-palat

-cristale fierbinți și obrajii arzând-

întinsă pe patul iubirii gemând;

stai gambe-n cruciș, goală tot, în halat…

 

… Și totu-i amestec de ce-a fost, ce ești

pe-aleea de-asfalt de pe plaja uitată,

că vara s-a dus, anotimpul deodată…

E doar ilustrată; clipa de-un Costinești…

 

Și-un picur de-un val simt pe-obraz… Unde ești???

18.10.2011

 

se încarcă...

Despre goeteri

avatar
Dr.m.ph.v. Montreal din 1982 Scrisul... din 21 martie 2010 Pasiune ...”O altă Românie” Pasiune... ”Nemurire” Hobby...  Marea...

Răspunde

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>